Isvilupu: unu progetu de transizione, de VISSENTE MIGALEDDU

(da eia, noas, ghennargiu – freargiu  2013)

 

Isvilupu: unu progetu de transizione, de VISSENTE MIGALEDDU

 

Sa crisi chi nos est corfende no est pas­sigera; naschet ca non sunt prus a cun­cordu s’economia de sa natura, s’econo­mia de su mercadu e s’economia de sa finàntzia. A pàrrere de su Worldwatch Institute (istitutu intenatzionale famadu chi istùdiat sa sustenibilidade de unas cantas ativi­dades in su mundu], a su 24 de austu de s’annu coladu nch’aìamus consu­midu sas risorsas chi sa terra nos do­naiat pro totu su 2012; est a nàrrere chi dae sa fine de austu finas a nadale amus leadu a crèntzia dae sa natura sas risorsas disponìbiles pro su 2013.

S’economia reale est ligada a sa ta­sformatzione de una risorsa naturale in unu bene (si mi lu mantèngio a im­preu de pessone) o in una mercantzia (si lu pòngio a cùrrere in su mercadu locale o globale a bìdere chie si lu còmporat); cando non bi sunt prus ri­sorsas naturales bastantes s’economia de su mundu non creschet o torrat in segus. Est custa sa cunditzione no­stra de oe in die, cun custu modellu de isvilupu oramai in crisi, chi tenet a basamentu: s’impreu de sos combu­stìbiles fòssiles (chi sunt miminede die cun die finas a no nd’agatare prus dae inoghe a pagu); su consumu sena frenu de cada casta de mercantzia; sa produtzione sena lìmite de rèfudos.

Custu modellu de isvilupu, in antis de si nche consumire isse etotu, chir­cat de iscùdere sos ùrtimos corfos. A un’economia reale contraponet una economia finantziària virtuale in ue su dinare o sos bites de unu carcu­ladore eletrònicu non curripondent a unu valore reale. Sas bancas, in sa cursa pro fàghere dinare dae su dinare paret chi no apant prus unu lìmite; sas intrapresas non sunt leadas in cunsi­deru e non sunt finatziadas, cando chi si ponet fatu a sas ispeculaztiones prus atrividas comente est capitadu pro su Monte dei Paschi de Sena.

Sos ispeculadores gasi etotu ischint chi su dinare non si màndigat e dun­cas como si cherent meres de sa terra furendela a chie la traballat dae gene­ratziones. Custu fenòmenu a dies de oe, in Àsia, Àfrica, in cada chirru de mundu e finas Sardigna si narat “apo­deramentu de terras” (inglesu land grabbing), una manera pro leare cun pagu dinare e cun intentu ispeculati­vu estensiones manna de terrinu. In Sardigna, in dies de oe, in cada bidda agatamus progetos de inchinisadores a biomassas (terrinu impreadu a se­menare fundos pro brusiare e non pro mandigare), trivellas pro agatare sos ùrtimos gùtios de petròliu e gasi si­ghende; totu pràticas a consumu artu de territòriu chi a pustis abbarrat in­cuinadu, creschende galu de prus sos perìgulos pro sa salude de sos Sardos.

 

MERES IN DOMO NOSTRA

Si cherimus abbarrare meres in do­mo nostra, devimus iscrìere nois unu contu nou pro unu progetu de tran­sitzione pro un’isvilupu sustenìbile globale e locale. Sa produtzione de energia rinnovàbile (sole, abba e ben­tu) devet èssere medida cunforma a sos bisòngios nostros e non de sos ispeculadores. Totu sas combustiones pro produire energia in manera incui­nante devent èssere istudadas a bellu a bellu. Sos issèberos tecnològicos de­vent èssere rispetosos de su territòriu e da sa salude de sa gente. Sa produ­zione energètica devet èssere distribu­ida in su territòriu e in manos de totus e non de pagos ispeculadores. Sa di­stributzione devet èssere fata tràmite una rete intelligente informatizada.Su pastoriu e sa massaria devet pèrdere su caràtere “resisentziale” pro co­lare a èssere su setore chi tràgiat sa sotziedade Sarda pro sa ditzosia noa nostra e de sos chi ant a bènnere a pu­stis nostru .•