Cantzones pro resìstere: Prolagus, di A. D.

Prolagus, de Andrea Andrillo (in sa foto),  est una intre sas novidades musicales sardas de custu momentu.

Prolagus est una intre sas novidades musicales sardas de custu momentu. Cd abbinadu a unu libru, est sa de tres produtziones discogràficas de Andrea Andrillo, cantautore chi nos contat una Sardigna cun pagu gana de fàghere sa matessi fine de su mammifereddu de su cuaternàriu nostru (est a nàrrere su “prolagus sardus”).

Su discu est produidu dae S’Ard music, 11 cantzones «pro resìstere e pro non nos nche mòrrere»; su libru, imbetzes, est imprentadu dae sas editziones Abba: abertu dae su giornalista Giacomo Serreli, a pustis de sos testos de sas cantzones (ma diamus pòdere nàrrere a pustis de sas 11 poesias), collit sos contributos de Fiorenzo Caterini, de Pier Franco Devias, de Ivo Murgia e de Francesco Casula.

Totu cantos sighende sa matessi àndala. “Prolagus” lompet a origras nostras a pustis de àteros duos discos (ambos pro Radici music records): “Elusive” (2019) e “Uomini, bestie ed eroi” (2018).

Andria, cale est su messàgiu de “Prolagus”?

«Cussu animaleddu, cussa ispètzia de cunìlliu chi curriat in custos giassos forsis finas a s’època romana, s’est estintu. Ma cando faeddamus de estintzione a dies de oe devimus pensare a sa limba e a sa cultura de custa terra, a su èssere comunidade de nois sardos. Sa limba sarda est protagonista de custu discu francu in duas cantzones in castillianu. So istadu istràngiu in domo, pesadu in italianu e privadu de raighinas. E pro no èssere istràngios in domo nostra devimus mòvere dae su chi semus. Ite b’at mègius de s’impreu de sa limba nostra pro espressare s’identidade nostra? Movo dae su pensu de Antoni Simon Mossa: sena sa limba no amus a esìstere prus comente pòpulu sardu, e sena sardos no amus a fraigare sa Sardigna. Ma movo finamentas dae sos faeddos de Cicitu Màsala: ca b’at sardos bìnchidos e cumbìnchidos e sardos bìnchidos ma non cumbìnchidos. Semper e cando “Prolagus” non si nch’istèsiat meda dae sos àteros duos discos, ca cun custu serro una trilogia cuntzetuale».

Pro ite as disinnadu de essire duos produtos postos in pare?

«Deo cheria essire cun unu libru in pare a discu. A comintzu non pariat cosa possìbile, ma s’editore m’at naradu chi eja, chi si podiat fàghere. E tando amus disinnadu de pònnere ancas a custa idea. Sos contributos chi apo pedidu e otènnidu cun grandu praghere, dae parte mea e dae parte issoro, dant uniformidade a su messàgiu. Sa cosa galana est chi, mancari sena cuntzertos, “Prolagus” est ingendrende una curiosidade chi, a su presente, no mi l’isetaia gasi manna».

E cando as a pòdere torrare a cantare in pùblicu, ite t’isetas?

«Deo so unu cantaistòrias e sos cuntzertos meos sunt un’ocasione pro faeddare de su chi semus e de su chi cherimus. E cosas de nàrrere giai nde tenimus pro pensare a una Sardigna diferente. Sa sotzialidade pèrdida in custu annu de pandemia l’amus a recuperare a abbas pàsidas. Finamentas ca in custu perìodu sas contradditziones de custa terra non si che sunt fuidas».

Mancari essidu a concruos de s’annu coladu, “Prolagus” est unu de sos discos prus de importu de s’iscena sarda atuale. Creschende semus a livellu musicale?

«S’iscena sarda est prena de ideas e de gente chi las ponet in mùsica. Est un’iscena chi podet crèschere galu de prus, sena cunsiderare sa provenièntzia e su gènere, ma su chi mancat est su giudìtziu nostru e finamentas custu est unu problema ligadu a s’entidade nostra de pòpulu sardu. Paret chi siamus isetende s’aprovatzione dae s’Itàlia pro chi un’artista de custa terra siat reconnotu comente tale. Custa cosa est sutzèdida cun Maria Carta, cun sos Tazenda e finamentas oe sa cosa non paret diferente».

Podet èssere chi dipendat dae carchi neghe in sa sotziedade sarda? Ite nos mancat?

«Eja podet èssere. Nos inchietamus pro cosas minudas, pro cosas de pagu importu. Si b’at calicunu chi in tv faeddat de sardos e de berbeghes tando istamus a dies intreas faeddende·nde in Facebook e boghende a campu un’identitarismu chi no andat a logu. In su matessi tempus lassamus colare totu su restu, cada tipu de velenu e de tzerachia in intro de unu mudìmene malu a lu contare».

Torrende a sa limba, ite si diat pòdere fàghere?

«B’at dificultade manna. In tzitade su sardu no lu faeddamus comente in sas biddas. Su de torrare a faeddare cun sa limba nostra est un’atu de resistèntzia. Lu devimus fàghere in totue e cun chie si siat».

La Nuova Sardegna, 21 febbraio 2021