S’ISCOLA ITALIANA IN SARDIGNA (s’iscola de sa dipendhéntzia* 2017), de Mario Pudhu

Castedhu, 1976: relatzione mia in s’Àula de su Cossizu Regionale in Viale Trento, in su cunvegnu chi aiat organizadu su Círculu Città-Campagna, a manu de Antonello Satta e Eliseo Spiga.

 

Pro nos rèndhere contu de it’est s’iscola italiana in Sardigna (e no b’at bisonzu de ispiegare proite cust’iscola est italiana) tocat a la medire cun su metro nostru, cherzo nàrrere cun su metro de sa bona parte de sos Sardos: sa parte oprimida, irfrutuada, ingannada. E no creo de m’irballare si a custa parte li naro “pópulu sardu” o Sardos chentz’àteru: chie nos at ingannadu, irfrutuadu, oprimidu no si podet cussiderare sardu a su matessi modu de totu sa poveraza sarda.

Est custa sa mazore parte de sos Sardos e segundhu su chi cumbenit a custa parte devimus esaminare s’iscola.

E no b’at bisonzu de pretzisare it’est su chi cumbenit a sa poveraza sarda: che bogat s’ogru fintzas a su tzegu!

Osservamus progai coment’est fata s’iscola italiana in Sardigna. A custu propósitu límito s’anàlisi a sas cosas prus importantes de cust’iscola: 1) sos insegnantes, 2) sos programmas, 3) su logu de inue faghent iscola, 4) sos resurtados chi daet.

Cust’anàlisi riguardat mescamente s’iscola média chi connosco de prus, ma balet puru pro totu s’iscola in Sardigna dae s’asilo a s’universidade chi connosco puru, nessi pro bi èssere istadu.

 

Sos chi insegnant

Sos insegnantes in Sardigna sunt totu ammastriados in s’iscola italiana. L’amus a bídere dae totu cust’anàlisi ite pesat custu fatu. Pro como osservo chi sos insegnantes no si rendhent contu de ite los ant postos a fàghere; sunt cuntentos chi ant àpidu unu postu: no ca sunt bene pagados e ne ca lis piaghet, ma ca oe nos ant batidu a su puntu de istare totu ispetendhe chi nos diant su postu. Su bellu est chi no si rendhent contu de ite los ant postos a fàghere no solu sos chi sunt “de arratza” (e custu si podet fintzas cumprèndhere ca donzunu chircat de difèndhere sa ‘ratza’ sua), ma fintzas sos insegnantes pòveros, chi como sunt medas de prus, e fintzas si faghent sos ‘rivolutzionàrios’ no si abbizant de ite cosa lis at postu in conca s’iscola italiana e mancari sunt cunvintos de triballare in cust’iscola pro cambiare in menzus sa realtade de su mundhu intreu e de s’Itàlia prima de totu! Paret chi tenzant su donu d’èssere in totue in su matessi tempus!

Ma it’est su chi lis ant imparadu in cust’iscola? Suponimus chi siat una cultura vàlida de sustàntzia e meda de cantidade (ma no est gai unu bellu nudha): su pecu mannu chi tenet est chi est separada, iscumbinada cun calesisiat triballu, est una cultura fata a memória, notzionística, fata pro sempre che un’istàtua; no bastat custu, sos insegnantes no sunt in cunditziones de pòdere irvilupare sa cultura issoro: su triballu chi faghent (a foras de chie est in s’universidade) no lu rechedit e no lu permitit.

Mescamente est una cultura e una preparatzione fata chentza tènnere contu de sa zente de perunu logu, fata pro insegnare a un’alunnu universale, mancu a un’alunnu italianu.

Pro su chi nos riguardat, no b’at nudha in sa preparatzione de sos insegnantes sardos fata intro de s’iscola italiana chi los apet postos in gradu de si rèndhere contu de cale est e de ite est s’ambiente, sa realtade, sos bisonzos de sos Sardos: su pópulu sardu frigurat chentza limba, chentza istória, chentza cultura, chentza economia, chentza probremas de peruna zenia; in pagas peràulas: su pópulu sardu e totu su chi rapresentat no esistit e no est mai esistidu in sa preparatzione fata in cust’iscola.

A sos insegnantes sardos los ant fatos a furisteris pro sa bidha issoro etotu, coment’e chi no b’apent nudha de fàghere, nudha it’e bídere; paret chi in Sardigna che depent èssere pro frigura o pro fàghere iscola a sos pitzinnos comente l’ant fata a issos. Pro su tantu chi ant fatu in cust’iscola no sunt mancu bonos a faedhare cun sos Sardos in sardu si no de cosas de pagu importàntzia: si sunt arestados.

Sos insegnantes sardos amus a dèpere lassare unu pagu de paza, de sa paza chi nos at postu cust’iscola, pro cussiderare totu su cunditzionamentu de s’iscola italiana e pretzisare s’identidade nostra e su sensu de su chi faghimus in Sardigna, no naro coment’e insegnantes, ma fintzas solu coment’e pessones, pro ischire a ite che semus.

 

A s’andha e torra

Ma no est sa preparatzione ebbia iscumbinada cun sa realtade sarda: sos insegnantes sunt fintzas fisicamente iscumbinados cun su logu inue triballant: s’80, s’85% viazant donzi die dae àtera bidha e mescamente dae tzitade. Tiat bastare custu, pro s’istrachidúdine  e su tempus chi perdent, pro lis impedire no naro de fàghere iscola adderetu, ma de pessare ebbi’ebbia a su chi faghent e a comente lu faghent; no de no connòschere s’ambiente de sos iscolanos, no si connoschent mancu s’unu cun s’àteru: donzunu triballat a contu sou o candho si bidet cun sos àteros est pro chistionare de “cosa ministeriale” in riuniones fatas a malugoro e chentza cabu e ne coa o a cumpilare pabilaza inútile tantu pro cumprire a unu dovere burocràticu. E bi ndh’at de ndh’àere birgonza de cantas cosas lis faghent fàghere chentza sensu: presémpiu a fine de annu su chi ndhe ponent de donzi iscolanu, cosa chi cópiant medas bias coment’e dae catàlagu ca no sunt in gradu de lu fàghere; ma su dovere est dovere, e lu faghent, comente podent e coment’e zente chentza zudíssiu o, antzis, ricatada.

No chistionemus poi de su collóchiu chi faghent cun sos parentes de sos iscolanos: cosa prus metzana no ndh’esistit. Si faedhat de votos, si faghent a bonos, e gai, dendhe pro bona sa cosa chi lis ponent a istudiare.

Calicunu at a nàrrere chi como chi s’iscola est demogràtica, babbos e mamas podent faedhare… bastu chi faedhent sa limba de sos signores! E bastat gai pro los ponnere a K.O.: ma si fintzas faedhaiant sa matessi limba, babbos e mamas no sunt cumpetentes in cust’iscola imposta dae fora chentza la cumprèndhere. Cale babbu o mama tiat ischire nàrrere ite lis depent pònnere a istudiare o comente depet èssere s’iscola o a ite depet serbire? Sa cumpeténtzia de sos babbos e mamas in cust’iscola no b’intrat nudha, no serbit a nudha: difatis no solu los cussiderant innorantes e de peruna importàntzia si no pro mandhare sos fizos e pro lis pònnere pore a istudiare su chi detzidint insegnantes e burocratzia, ma su ch’ischint e cherent e ant bisonzu in cust’iscola no b’intrat própiu nudha! Antzis, ch’essit!

Pro torrare a “su andha e torra” de sos insegnantes, custos resurtant istranzos duas bortas: pro su chi ant istudiadu e ca benint azummai totu dae fora; antzis medas no sunt mancu sardos: coment’e míninu su 20 e a bias fintzas s’80% sunt continentales.

 

Furisteris e iscola furistera

Ma ite cheret nàrrere totu custu? A èssere, triballare e istare in sa matessi bidha de sos iscolanos cheret nàrrere a connòschere sa bidha (fintzas chentza assistente sotziale, chi de su restu no bi ndh’at a àere mai!); cheret nàrrere a connòschere e a èssere in gradu de faedhare sa matessi limba de sos pitzinnos pro nàrrere totu (e fintzas a candho sos pitzinnos sardos si depent ispiegare in limba istraniera ant a èssere sempre malàidos in cura cun insegnantes e ant a fàghere sempre sa frigura de sos mudos); cheret nàrrere a èssere postos in parte de sos bisonzos, de sas dificurtades, de s’isperàntzia de sa bidha; cheret nàrrere chi sa vida sua la passat paris cun sa zente de sa bidha sua  e duncas no est comente a chie tantu si ndhe depet andhare, de atesu o de acurtzu chi siat, ma ischit chi si cheret mezorare depet mezorare totu s’ambiente sou.

Suponindhe chi sa cumpeténtzia de s’insegnante serbat  no solu pro si campare isse ma a sa bidha, e suponindhe chi apet gana de li serbire, sendhe de sa bidha e istendhebbei est in gradu de li serbire. Ma si sos insegnantes sunt de fora, benint dae fora, fortzadu benit de faedhare in italianu, dendhe importàntzia a custa limba, duncas, mancari préighent chi su sardu puru est una limba, chi però disprétziant in pràtiga; fortzadu benit chi unu no iscat si sos iscolanos suos sunt in su bisonzu e de ite tenent bisonzu e duncas benit fàtzile  chi lis imparent cosas chi no lis serbint a si mediare, cosas chi diventant unu lussu e una birgonza; fortzadu benit chi unu no si sentit obbrigadu e no s’incurat de rèndhere contu a sa bidha de su chi faghet: tantu si ndhe andhat, no lu connoschent.

Insegnantes istranzos (e tia nàrrere istranieris), ateretantu sos programmas chi faghent. A parte su fatu chi primedotu su programma l’imponent sos ministros italianos, si fintzas no fit gai, ite programma orgànicu a sos bisonzos de sa bidha podent fàghere candho sos insegnantes sunt de fora e azigu azigu ischint númene e sambenadu de sos alunnos de sa classe issoro? Ite programma orgànicu podent fàghere sendhe chi in sas cunditziones chi triballant no tenent, no de àteru, mancu su tempus de bi pessare e finit sempre chi faghent su programma ministeriale, mancari no totu? Ite programma podent fàghere chi currispondhat a s’irvilupu de totu sas capatzidades de sos pitzinnos e a sos bisonzos de sa bidha sendhe chi totu s’iscola no est finalizada pro custu? Antzis, sendhe sos insegnantes de fora, mancu si ndhe abbizant chi s’iscola chi faghent no est rispondhindhe a sos bisonzos de sa bidha e ne de sos pitzinnos etotu, ca custos bisonzos no los riguardat, no sunt sos issoro, no los connoschent, no los podent ischire ca si ponent da’unu puntu de vista diversu, foranu.

Ma bidimus ite cheret nàrrere chi sos programmas los faghet su ministru o chie los at fatos de s’istadu italianu.

Primedotu custos programmas  no sunt derivados dae sa realtade nostra, no faghent contu in nudha in nudha de su chi semus e de su chi amus bisonzu de fàghere. Sunt programmas ‘universales’, chi pretenent de èssere bonos in totu e pro totugantos, pro sos Sardos coment’e pro sos Lombardos, ma chi andhant male mescamente pro sos Sardos. Finit chi nois istudiendhe custos programmas abbarramus ammammalucados de fronte a sos Lombardos, chentza mancu connòschere e própiu ca no connoschimus in prospetiva sa realtade, s’ambiente, s’istória nostra: nois semus custrintos a fàghere unu paragone chi nos paralizat.

Calicunu at a nàrrere chi at fatu istudiare sa Sardigna: ma fintzas si no ndh’at gana, l’at fata istudiare coment’e una ‘regione’ e coment’e ‘regione’, una de sas tantas, e de seguru no de sas prus importantes de s’Itàlia, la sighint a crere sos pitzinnos e pro cussu afortint s’idea chi che lis ponent in conca in calesisiat àtera ocasione dominante; cust’istúdiu restat coment’e una curiosidade, unu gustu, unu zogu e no coment’e sa cosa prus importante de sa preparatzione culturale e professionale issoro. E depimus osservare puru chi pro sos pitzinnos e pro chie los mandhat a iscola est importante su chi s’iscola lis presentat coment’e importante.

Duncas sos iscolanos sardos si faghent un’idea negativa de su logu nostru e a donzi modu contat sempre prus pagu de àteros logos.

Sos iscolanos sardos invetze de istudiare e connòschere pro èssere in gradu de cambiare s’ambiente issoro istendhebbei, diventant furisteris, fora de sè, alienados, innorantes e dispostos a emigrare e a rifiutare su chi sunt in base a cussideratziones chentz’àteru fundhamentu petzi un’abbusu de fortza dae parte de s’iscola e de chie ndh’est mere.

No nos depet fàghere meraviza chi sos iscolanos si fetant ideas a sa mindhafuto a riguardu de issos etotu e de sa Sardigna: sunt cunvintos chi no che at triballu, chi sa Sardigna est pòvera, chi sos Sardos semus mandrones, bonos a nudha, bandhidos, e chi bisonzat chi si ndhe apenet calicunu furisteri de bonugoro a nos imparare su ‘ballu tzivile’ e chi lassados in pasu tiaimus mòrrere de fàmine ca est s’Itàlia chi nos est campendhe.

Su bellu est chi s’abbitúdine chi ndhe collint sos iscolanos de cunfúndhere s’istúdiu cun sas cosas lézidas in sos líbberos e torradas a nàrrere a memória a s’interrogatzione lis impedit de imparare a lèzere su chi no est iscritu ancora e de iscurtare sas cosas chi no narant sos insegnantes, lis impedit de ischire osservare sas cosas chi podent fintzas tocare cun su pódhighe. S’autoridade, pro cust’iscola, no est sa realtade, est su líbberu o s’insegnante, antzis, e peus ancora si pessamus a chie, comente e inue los faghent, s’autoridade sunt sos líbberos mancari faedhent de contos de segamigasu.

Sos insegnantes, pro parte issoro, sendhe furisteris ca sunt de fora o ca los at fatos a furisteris custa matessi iscola e no istant in su matessi logu de inue triballant, amministrant totu custu e lis benit impossíbbile a organizare un’istúdiu chi currispondhat a su chi semus e a su chi amus bisonzu de fàghere.

Àter’e che intelletuales orgànicos, chie sisiat chi siat! In custa iscola sos Sardos etotu serbint a sighire a derrúere logu, cultura, economia, zente, mentalidade e totu su restu de sos Sardos e de sa Sardigna. Sos insegnantes, mancari content pagu, sunt una leadership negativa, serbint a sighire a currúmpere su puntu de vista de sos Sardos etotu, a nos colonizare de manu nostra etotu.

Sos Sardos amus bisonzu de nos decolonizare in totu su sensu chi faghet a cumprèndhere custa peràula.

 

S’iscola-mandra

Osservamus como inue faghent iscola. Candho namus “iscola” pessamus súbbitu a una domo, unu polatu e gai: si no b’at domo, polatu, no b’at iscola e no si podet istudiare.

Bidimus ite cheret nàrrere custu.

Intantu pagos datos a riguardu de s’iscola-polatu. In Castedhu ebbia che tiat chèrrere 38 milliardos de ispesa pro fàghere sas àulas chi bi mancant; in totu sa Sardigna mancat 2838 àulas, solu cussiderendhe sos chi sunt andhendhe a iscola ocannu: si poi sos annos a óbbrigu los creschent a deghe, comente narant sas lezes presentadas pro riformare s’iscola, àulas ndh’at a mancare de prus puru, ca [cun totu chi] medas pitzinnos ancora dae batórdighi annos in poi no sighint a andhare a iscola fintzas chentza finire sa tertza média.

A nois interessat de cussiderare proite mancant sas àulas e a ite serbit s’àula. Si resesso a dimustrare a ite serbit s’àula in cust’iscola podimus cumprèndhere fintzas proite bi mancat àulas.

Intantu, si osservamus cantos iscolanos b’at in donzi àula e cantu tretu l’ispetat a cadunu, no bi cheret meda a si rèndhere contu chi intro de un’àula no b’at mancu logu de si furriare. In média, comente apo carculadu pro unas ses iscolas de su Sulcis, resurtat chi in donzi àula b’at 22 iscolanos; ma medas bortas che pigant a 27 e 30 e prus puru. Si che bogamus su logu pro sos bancos, càtedra, lavagna, e gai, a donzunu restat pagu prus de mesu metro cuadru fintzas si sas àulas fint de 6×6 (cosa chi no est beru guasi mai). Insomma, s’àula est fata pro muntènnere sos iscolanos frimmos, sétidos. Si contades chi bi depent abbarrare 5 o 6 oras a die e sunt criaduras chi ancora no ant imparadu deunudotu a istare frimmos candho b’est su bisonzu, s’àula est unu logu de tortura, de cascaviu e de istrubberia fintzas de cosas elementares coment’est sa fortza de su físicu. Sos pitzinnos no essint da’iscola, ma fuint e si bi agatant coment’e in galera: sunt cuntentos candho no bi andhant.

Candho pessamus a s’iscola la creimus sempre unu logu de educassione e poi nos faghet ispantu candho cumbinat chi unu pro èssere chi est andhadu a iscola no est educadu etotu.

Ma s’iscola no est unu logu de imparare s’educassione: sos iscolanos, immandrados comente los tenent, torrant issegus in fatu de cumportamentu e imparant prus pagu de su chi podent imparare in ziru chentza mastru perunu; no imparant a si connòschere, a si rispetare, a s’azuare comente ischint fàghere fintzas in su zogu e comente ischint fàghere in fora desesi. S’àula est fata pro los muntènnere frimmos: su chi est chi no imparant mancu a istare frimmos no de no imparare a si mòere.

In iscola sunt postos unu acurtzu a s’àteru, ma no faghent própiu nudha (si no a s’acua!) chi rechedat de si azuare s’unu cun s’àteru: no b’at peruna relatzione tra uguales – si no a parte dae sas cosas de iscola –, ma solu tra iscolanu e insegnante. Duncas no imparant mancu a s’ischire cumportare s’unu cun s’àteru e difatis sos insegnantes timent a los fidare solos e fintzas si, lassados solos pagu, si cumportant bene (ma inoghe “bene” cheret nàrrere chi abbarrant che istàtuas!), lu faghent ca timent candho torrat s’insegnante o a donzi modu ca timent e no ca ant imparadu a si cumportare. Ma si sunt custrintos a abbarrare frimmos ite podent imparare? Faghent peus: si faghent dirbetos, si mazant, faghent tzarra, disturbant chentza bisonzu e solu pro si dare a bídere, cherent sempre essire a fora, segant bancos, cadreas e àteru, o menzus abbarrant in fora a contu issoro bastu de fàghere carchi cosa chi no siat a istare frimmos sétidos e mudos e a faedhare candho lis daet s’órdine s’insegnante.

Ma ite si podet pretènnere chi fetant 20 e trinta pitzinnos cravados intro de un’àula?

A istare frimmos chentza perunu raportu tra uguales no est nudha in armonia cun su bisonzu chi tenent sos pitzinnos de istare paris, de si mòere e de istare faghindhe (e osservade chi normalmente cherent fàghere sas cosas chi bident a sos mannos!); no est in armonia cun su bisonzu chi tenent de istare proendhe, isperimentendhe, istudiendhe deabberu! No est in armonia cun su bisonzu chi tenent de si pàrrere importantes e bonos a carchi cosa issos puru. Invetze sas cosas chi prus ischint fàghere – e da’ ue si podiat menzus comintzare a istudiare – sunt abbolidas e controidas e duncas sos pitzinnos, bastu de si dare a bídere in carchi modu, faghent su chi est possíbbile: sos chi prus pagu si lassant dominiare ndh’essint cun fesserias, disturbendhe a s’unu e a s’àteru, fintzas a costu de si fàghere punire in carchi modu e no ca sunt pitzinnos malos, ma coment’e reatzione a s’avilimentu chi lis faghet s’iscola.

Devent istare atentos a s’insegnante e a su chi faghet o narat isse: chi siat importante o nono, lis interesset o nono, los rispetet o nono, ndh’apent bisonzu tandho o nono. Custu no est ne órdine e ne bonu pro imparare s’órdine. Est un’abbusu.

 

S’intelizéntzia costoida: arguai a istudiare!

Ma ite irvilupu podet fàghere s’intelizéntzia de sos pitzinnos intro de un’àula? Sas cosas chi si podent bídere, tocare, osservare e trasformare, o sos probremas e dificurtades chi podent interessare menzus a unu pitzinnu, no bi sunt: intro de iscola bi sunt solu sas peràulas. Coment’e a nàrrere chi in iscola no b’est su comintzu de donzi cumportamentu intelizente, ma sa fine. S’iscola faghet su miràculu de comintzare dae sa fine… e fossis est pro cussu chi sos insegnantes, sigomente issos sas iscolas las ant fatas totu, bi cumprendhent prus pagu de sos pitzinnos. Difatis custos pro su prus, e oe sempre de prus, si rifiutant de ‘istudiare’, ndhe sunt bómbidos de cust’iscola: sos insegnantes invetze narant chi est ca sunt mandrones, chi no ndhe ant gana; chi sos pitzinnos sunt intelizentes, si, ma chi no tenent gana.

Tzertu chi un’àula, bancos, cadreas, líberos, sa cumpeténtzia de unu chi ndh’ischit de prus, serbint a istudiare puru: ma no sunt sas cosas prus importantes e ancora prus pagu sunt sas únicas cosas chi serbint a istudiare. Pro istudiare e irvilupare s’intelizéntzia bastat de sighire s’atividade chi donzunu irvilupat naturalmente, dèndheli s’azudu e su modu de diventare rigorosa, produtiva, sotzializada.

Totu custu però in iscola est frimmu: petzi lis imparant a iscríere chentza tènnere contu chi s’iscritura rapresentat una realtade e duncas chi s’iscriet candho bi est su bisonzu de rezistrare una realtade pro la cumprèndhere, pro l’istudiare, e no tantu pro los abituare a iscríere in d-una limba istraniera. Ma a cust’irballu, in s’iscola italiana in Sardinna [s’annunghet chi] custringhet sos iscolanos no solu a iscríere a ispropósitu, ma addiritura a iscríere in limba istranza, invetze de iscríere comente faedhamus, comente faedhant babbos e mamas. Petzi lis imparant a lèzere, e no candho e ne su tantu chi bi at bisonzu, ma tantu pro lis imparare a lèzere una limba istraniera.

A sa dortidúdine de los cussiderare chentza limba b’annunghent sa dortidúdine de los fàghere lèzere e iscríere a disora. E sigomente sos insegnantes ant fatu prus iscolas de sos iscolanos issoro, narant chi custos sunt pòveros de ideas ca no tenent mai nudha de iscríere o ca narant sas cosas a rugos.

In iscola no b’est sa possibbilidade de irvilupare s’intelizéntzia, comente sisiat chi si cumportet un’insegnante, ca si bi tratat solu de una realtade in peràulas. Totu su prus podent imparare a fàghere cruciverbas, ma no a cumprèndhere e a superare dificurtades deabberu. No sunt pagos sos mortos de cust’iscola chi lu dimustrant.

Ateretantu si podet nàrrere de su cumportamentu creativu e de s’arte: inue donzi libbertade, donzi initziativa personale, calesisiat triballu bi lis negant, no podent imparare a proare, a isperimentare e inventare nudha o fintzas solu a pessare in modu diversu. Sunt obbrigados a si cumportare totugantos in su matessi modu, a fàghere totugantos e sempre sa matessi cosa o, pro èssere prus pretzisu, a istare frimmos, a lèzere e iscríere e iscurtare e repítere a ispropósitu: cosas totu chi coitat a los cascaviare e a che lis leare donzi gana. Addiritura los botzant fintzas pro una sola matéria: e bazi bois e interessàdebbos de su chi bos andhat prus a zéniu!  Sos pitzinnos depent èssere fatos in série, coment’e petzos de ricàmbiu.

A sa dortidúdine de lis impedire de impreare donzunu sas capatzidades chi tenet annunghent sa dortidúdine de los prenare de sa matessi cosa in su matessi tantu, de los fàghere totugantos unu uguale a s’àteru, e isentos a si cumportare si no in modu cunformista in totu.

 

Sa préiga

Ma intro de un’àula ite podet fàghere e comente si podet cumportare un’insegnante? Totu sos insegnantes in cust’iscola podent e depent fàghere una cosa ebbia: lessione. E no est chi perunu insegnante potat essire a fàghere iscola fora de s’àula: no ca calicunu bi lu controit, ma ca est impossíbbile. Est impossíbbile ca donzi insegnante tenet unu tantu de oras cumbinadas cun àteros insegnantes e duncas su tempus no est totu a contu sou (custu pro sas médias); segundhariamente una essida dae s’àula sos iscolanos la podent leare solu coment’e passizada, ca est una cosa rara; ancora est impossíbbile ca, a donzi modu, s’insegnante tiat dèpere fàghere lessione a 25 e 30 iscolanos coment’e sempre.

Ma ite cheret nàrrere a  fàghere lessione? Si suponet chi totu sos iscolanos siant conchi-bóidos de prenare e chi totugantos leant su matessi tantu e a totugantos interessat sa matessi cosa: bastat de fàghere unu travasu, a che lu iscolomare dae s’insegnante a sos iscolanos, e chi gai lis abbarret in conca. Duncas si podet comintzare dae su programma e ispiegare a totugantos sa matessi cosa candho narat su programma, e no candho unu ndh’at bisonzu. In cust’iscola sas iscobertas sunt totu fatas e sas cosas de ischire s’ischint totu e sas cosas de fàghere no las depent fàghere sos iscolanos: duncas no lis restat che de abbarrare frimmos a iscurtare sa lessione e imparare a memória solu cosas chi s’ischint pro las torrare a nàrrere a s’esame. S’alunnu no contat nudha, est innorante, no tenet it’e nàrrere e ne it’e impònnere a istudiare: su de istudiare lu ponet s’insegnante chi lu leat dae su líbberu e dae su programma. Ndhe derivat chi totu su chi si faghet in iscola est a base de líbberos, de peràulas, de memória, de matérias, de notziones distacadas s’una dae s’àtera.

Impossíbbile chi sa memória funtzionet in custu modu, a mosàicu; però, sigomente est importante no a ischire fàghere una cosa e ne a connòschere sa realtade reale de sos iscolanos etotu, in modu chi imparent cosas chi serbint, candho serbint, e chi no s’irméntigant, ma a ischire a memória, s’iscola pretenet custu; ma sos iscolanos no sunt fortes de memória… Però no irméntigant s’abbitúdine chi ndhe collint. Cale? S’abbitúdine de no ischire osservare e istudiare sas cosas issos etotu: un’abbitúdine antidemogràtica chi impedit unu cumportamentu zustu versu sos àteros ca est marcadu cun d-una fide chentza fundhamentu o est chentza fide nudha; ndhe collint unu modu de pessare antiscientíficu: sos iscolanos no si podent assigurare diretamente de su ch’imparant: o lu crent o no lu crent.

Custu balet fintzas pro sa matemàtica própiu ca est fata in símbulos chentza sas cosas significadas chi si podent bídere, tocare, osservare, medire, trasformare. No imparant a iscobèrrere peruna cosa personalmente si l’agatant iscrita in carchi líbberu. Sa lessione duncas est prus una préiga chi no àteru e totu su cumportamentu de s’insegnante est antidemogràticu, calesisiat su partidu sou e de calesisiat argumentu lis faedhet. In úrtimu: unu, chi sos insegnantes de comente sunt no tenent su tempus de preparare sa lessione (tiant dèpere preparare tres, bàtoro, chimbe lessiones a die!); segundhariamente fintzas si las preparant no at sensu in cust’iscola: fintzas una lessione bene preparada la tiant dèpere fàghere a una classe, no a unu grupu de pessones chi lis interessat a totugantos sa matessi cosa.

S’àula no est fata solu pro fàghere lessiones, prèigas, però; e no solu est antidemogràticu su raportu iscolanos-insegnante (e fintzas su raportu numéricu, sendhe medas sos iscolanos e depíndhelos muntènnere immandrados, frimmos, custringhet calesisiat insegnante a los controllare cantu prus podet e a lis pònnere pore su prus possíbbile, a èssere autoritàriu); ma est antidemogràticu fintzas su raportu tra iscolanos etotu, ca istat donzunu a contu sou; e sigomente no podet dare donzunu su chi est bonu a dare in modu chi inue no resessit s’unu resessit s’àteru, tandho bi sunt sos ‘bravos’, sos ‘malos’, sos ‘fallidos’, sos chi ‘no sunt fatos pro istudiare’ e gai. E poi fora de iscola bi ant a èssere puru sos chi sunt fatos pro cumandhare e sos chi sunt fatos solu pro pònnere mente.

Un’iscola chi no lassat impreare primedotu sas capatzidades de donzi pitzinnu faghet totu su possíbbile pro impedire s’irvilupu de custas capatzidades.

Pro cantu riguardat sa libbertade de sos pitzinnos no esistit: no bi cheret meda a si abbizare chi sos iscolanos no tenent peruna libbertade candho sunt cunsignados a sos insegnantes e custos sunt responsàbbiles in parte issoro. Podet dare puru chi sos iscolanos in cust’iscola imparent a no suportare nudha, ma tzertu no imparant a èssere líbberos: imparant a no tènnere contu de su chi lis interessat, de su chi preferint, imparant a no ischire mancu ite cherent, ca custu est tabbú, pecadu, coment’e chi donzunu siat de un’àteru mundhu. Faghent s’abbitúdine a ispetare cosas impostas a óbbrigu, abbusos. Ma si fintzas aiant libbertade, in cust’iscola tiat èssere inútile, tiant sempre torrare a pedire lessiones a sos insegnantes o tiant torrare a sos líbberos ebbia o tiant istare a zonzo: candho unu est immandradu raramente podet fàghere carchi cosa de bonu.

S’insegnante chi cumprendhet sos pitzinnos e cheret èssere demogràticu (ma sa libbertade sua puru est burocràtica, iscrita in carchi ordinantza ministeriale ma inesistente in pràtiga), totu su prus podet permítere carchi cosa a sos iscolanos: ma custu diventat una limúsina e no unu diritu e sos pitzinnos no contant unu nudha su própiu. Ma mancu custu est possíbbile: difatis s’insegnante chi bi proat finit chi o sos iscolanos li leant sa manu e no ndhe faghet ne crau e ne tzou, oburamente si torrat a mustrare severu cantu prus podet.

 

Sas peràulas pro istare mudos

In cust’iscola fata totu de peràulas sos pitzinnos no podent imparare mancu a chistionare: unu, chi no podent chistionare si no de cosas chi no sunt cumpetentes e chi connoschent, chi bident e osservant diretamente (cosas proibbidas in cust’iscola ca lis ponent cosas chi solu s’insegnante ndhe podet faedhare); duos, chi sendhe totu a base de lessione, de àula e de classe, sos pitzinnos sunt sempre in tropu pro bi èssere s’ora e su modu de faedhare totugantos; tres, ca podent faedhare solu a cumandhu e no libberamente si no a s’acua. A sa fine de sos contos in cust’iscola faedhant guasi solu sos insegnantes o carchi pitzinnu ‘bravu’, a séberu. In dun’iscola fata de peràulas finit chi sos iscolanos depent abbarrare guasi sempre mudos o faedhare a cumandhu. S’àula est fata mescamente pro faedhare s’insegnante pro andhare bene a s’esame, e si cheret faedhare isse at a impònnere puru de istare mudos sos iscolanos.

 

Sa bama

Àteru elementu de cust’iscola est sa classe. Su critériu pro cumpònnere una classe, lassendhe istare sos chi sunt de cuare, est chi depent èssere totu fedales o iscolanos chi depent fàghere sa matessi parte de su programma ministeriale. Si suponet chi totugantos a su matessi tempus ant fatu su matessi irvilupu e s’interessant e ant bisonzu de sas matessi cosas. Si cumprendhet chi cust’ipótesi est chentza fundhamentu. Ma sendhe s’iscola un’àula, istúdiu sa lessione de s’insegnante e su programma, e fine de s’istúdiu o s’óbbrigu, o su privilléziu o unu cantu de pabilu, los ponent totu paris de óbbrigu e in tropu fintzas si su chi si faghet no currispondhet a su bisonzu e a sa possibbilidade che de pagos o addiritura de calicunu: chie cheret istare atentu e resessit a cumprèndhere e a pònnere fatu, bonu; chie nono si ndh’istat. Ma chie in cust’iscola no istat atentu e resessit prus pagu est própiu chie tenet prus bisonzu de ischire e de mezorare, ma de seguru no de su modu chi li proponet s’iscola: su matessi tantu de sa matessi cosa in sa matessi ora e de su matessi modu. No est possíbbile intro de cust’iscola a fàghere in àteru betu: a bos ndh’abbizades ite tiat chèrrere nàrrere, ponimus, dendhe a donzi insegnante de sas médias solu deghe iscolanos pro eliminare tzertas dificurtades? Depíndheche istare cravados intro de un’àula bi tiat chèrrere tres bortas tantu sas àulas chi bi sunt como! Custu tipu de iscola-mandra, fata a base de isserru e de peràulas, no est fata pro sos Sardos. Una cosa dimustrada est chi sos pitzinnos de sos proletàrios (e no b’intrat si sunt piscadores, operajos, massajos, pastores) sunt prus orientados a fàghere sas cosas chi no a las nàrrere; no ca no ant bisonzu de faedhare issos puru, antzis ndh’ant bisonzu prur de sos barrosos chi faedhant tropu e che covecant fintzas a cudhos; ma lis benit difítzile a fàghere sa tradutzione de sas cosas e de sos fatos in peràulas, lis benit prus difítzile a verbalizare e verbalizant a rugos pro chie no connoschet su matessi fatu o sa matessi cosa, comente at dimustradu Bernstein. Si gai est, no est ca no ischint dughentas peràulas, e no est punturas de peràulas e ancora prus pagu de una limba furistera chi lis cheret fatu: bisonzat de recuperare primedotu sa limba issoro e de l’impreare pro istudiare  sa realtade issoro etotu ca est de custa chi depent ischire faedhare e chi podent ischire faedhare, e no pro repítere che papagallos cosas lézidas in sos líbberos de aterue o addiritura de perunu logu; bosonzat de recuperare primedotu su chi lis andhat prus a zéniu, sa capatzidade de fàghere carchi cosa e mescamente su chi ant bisonzu, in modu de impreare totu su corpus, dae pes a cherbedhos, e no sa limba e sa memória ebbia.

E cherzo nàrrere puru no solu chi custu est su modu zustu de istudiare e de verbalizare, ma chi tenent bisonzu mannu de fàghere cosa, ca est própiu pro custu motivu chi, si sos pòveros no ant mandhadu sos fizos a un’iscola chi no lis serbit diretamente, fintzas oe bi sunt sos pitzinnos chi andhant a iscola cun sos carabbineris ifatu, coment’e disertores.

De su matessi tantu chi s’iscola faghet a mancu de impreare totu sas capatzidades chi tenent sos pitzinnos, custos sunt custrintos a su fallimentu, a si pèrdere de ànimu, a pessare male de issos etotu. De su restu l’ischit donzunu chi bi cheret pagu a fàghere cunvintu una criadura, e si própiu in iscola lis faghent proare chi no sunt bonos a nudha – fintzas sos chi andhant bene a s’esame chi però ndh’essint issos puru chentza ischire fàghere nudha –, chi no sunt bonos a nudha si no pro su tantu chi ant frundhidu de sa pessonalidade issoro, figuràdebbos ite idea si podent fàghere de issos etotu e de totu sos Sardos: semus mandrones, bonos a nudha, mesu tontos, malos, arretrados. E chi calicunu si ndhe apenet a nos imparare su ‘ballu tzivile’.

 

Iscola de curcuriga

De custu fallimentu ndhe frigurat una parte, ma solu una parte, candho los botzant a fine de annu. Intantu faghet bene de ischire cantos ndhe botzant. In d-unu campione de fizos d’emigrados fatu in su 1973 in Sa Costera, bi ndh’at resurtadu su 66% botzados, in média totugantos a duas bortas.  Ocannu, in ses iscolas médias de su Sulcis, sos botzados sunt su 26%; ma cussiderendhe sos botzados in totu sos annos de iscola a óbbrigu sunt prus de su 50%. E medas collint fintzas tres e bàtoro ‘curcurigas’.

Sa neghe de custu fallimentu a fine de annu no la tenent tzertu sos iscolanos (si no est chi b’at calicunu in gradu de dimustrare chi cantu prus est minore sa pessone e prus est responsàbbile!). Sa neghe, si est beru chi la tenet un’iscola chi no riconnoschet in nudha sos pitzinnos si no coment’e conchi-bóidos, la tenent puru sos insegnantes chi amministrant cust’iscola. E tiat bastare gai pagu a si rèndhere contu chi, pro fàghere su pagu chi bi podet donzi insegnante pro no botzare prus a neunu: 1) sendhe s’iscola a óbbrigu no cussonat a nudha a botzare, 2) sa ‘curcuriga’ in cust’iscola la meritat sempre su póveru, 3) e mescamente un’iscola de calesisiat gradu est in contradditzione cun su bisonzu umanu de irvilupare donzunu totu sas capatzidades si no est fata e no serbit pro custu ma pro botzare sos chi no si ponent in riga. Su chi est chi cust’iscola est bona solu a aprovare burocratigamente, a fortza de tzertificados! Dipromas chi no serbint prus a nudha no de no serbire pro èssere cumpetentes in d-una professione. Unu tempus podiant serbire puru pro tzertificados, candho s’iscola fit unu privilléziu de pagos; ma oe l’ischit donzi criadura chi no balent a nudha e dipromados e laureados disocupados lu dimustrant bastantemente. Sigomente però lu pretenent, pro fàghere frigurare legale e chentza camorria sos cuncursos e ca sinono tiat èssere tropu a craru chi s’iscola no balet a nudha, e a donzi modu lu pretenent pro ammítere a unu a carchi cuncursu (noche amus a mòrrere faghindhe dimandhas…), mi paret zustu de no botzare prus a neunu, mescamente si pessamus chi sos botzados sunt sempre sos pòveros.

Ma si pessamus a sa mischinidade chi b’est in donzi diproma, arguai chi s’iscola sigat cun custu passu! Tenimus bisonzu no de cantos de pabilu, ma de connòschere e d’èssere bonos a mezorare e de mezorare deabberu sa realtade nostra prima chi finemus ‘istudiados’ e barriados de préigu o emigrados.

Torrendhe a sa ‘curcuriga’, cherzo nàrrere puru chi a sa pessonalidade de sos pitzinnos lis noghet  e meda ca, fintzas candho faghent finta de no ndhe lis importare nudha, la leant coment’e una cosa chi dipendhet da’issos etotu. De su restu, babbos e mamas e mescamente sos insegnantes no préigant chi sa curpa est de sos pitzinnos? Si lu botzant, est su pitzinnu chentza gana de istudiare, chi no est bonu, no zughet memória, est pagu intelizente, mandrone, malu e gai. Custa est una de sas tantas ideas irballadas chi sos iscolanos si faghent de issos etotu pro curpa de un’iscola-galera.

 

Sinnales irballados e ideas imbojada

Su fatu grave, però, est chi cust’iscola ndhe faghet frommare medas  de ideas irballadas, ca medas sunt sos “sinnales irballados” chi disadatant sas criaduras e curpint a totugantos, botzados e aprovados:  cust’iscola botzat a totugantos! Ndhe fato una lista chi de seguru no bi sunt totu custos sinnales irballados. 1) Totu s’iscola faghet cunvintos sos iscolanos chi s’insegnante los depet tratare male ca issos sunt malos e chi si los mazant o tratant male est ca lis meritat ca sunt malos;  2) si faghet impessare a sos iscolanos chi issos sunt innorantes e no tenent nudha de meritare importàntzia: totu s’importàntzia la tenent sas cosas chi lis imponent; 3) lis faghet impessare chi s’istúdiu est a lèzere líbberos pro si dipromare o pro acudire a un’óbbrigu, chi durat unu tantu de annos e si faghet una borta e bastat, chi no b’at nudha it’e bídere cun su triballu, s’ambiente, sos bisonzos de chie istúdiat, chi prus sunt sos ch’istúdiant e prus pagu balet s’istúdiu e duncas chi est inútile a istudiare e chi a istudiare no andhat a totugantos, est cosa de pagos; 4) a chistionare, a si mòere, abbaidare, si lu faghent de posse issoro in cust’iscola est pecadu e disturbu; 5) sas cosas ch’imparant sunt a dortu e a rugadis, chentza órdine: duncas no ispiegant nudha, no serbint a ispiegare nudha e no produint nudha: contant solu pro las repítere a memória e pro leare a befe a chie no est andhadu a iscola; 6) sos iscolanos sunt custrintos a si uniformare a unu modellu istandardizadu: si distinghent solu ca faghent a bínchidas a chie assemizat de prus a su modellu; 7) su raportu umanu chi lis faghent a crere coment’e normale est antidemogràticu: no est unu raportu tra uguales e cun d-unu capu orgànicu; sos iscolanos no depent pessare: su de pessare issos l’at totu pessadu àtere e duncas si abbituant a lassare chi pessent sos àteros; 9) perunu iscolanu in cust’iscola podet diventare una pessone responsàbbile: si l’imponent totu de ite podet rispòndhere? Ma no solu su chi faghent est ca bi lis imponent: su bellu est chi in cust’iscola no podet èssere che gai, ca no b’at nudha e mescamente nudha de importante de lu detzídere sos iscolanos etotu; unu no imparat a ischire ite depet fàghere e ne proite (si no ca bi l’ant impostu) e ne a tènnere su corazu de su chi faghet: sa cusséntzia sua dipendhet dae àtere, restat criadura; pro funtzionare bene cust’iscola ponet o daet in pessare chi ponet totu issa: sos iscolanos imparant a fàghere a mancu de issos etotu e a istare ispetendhe dae s’iscola o dae àtere su chi impreant o su chi lis bisonzat; diventant menefreghistas; 11) mescamente cust’iscola a chie bi frecuentat li leat su triballu e l’imparat a fàghere nudha, ca partit dae s’idea chi s’istúdiu benit prima e su triballu (antzis, su postu!)  benit apoi.

Bidimus menzus it’est custu fàghere nudha. Su fàghere in custa iscola cheret nàrrere a ispiegare-iscurtare-lèzere-iscríere-repítere cosas iscritas in sos líbberos: tzertu est importante fintzas custu e suponzo chi siant importantes fintzas sos argumentos de cust’atividade. Intantu amus bidu de su modu chi l’istúdiant e custu balet pro calesisiat argumentu: si tratat de faedhare ebbia; e a faedhare si podet faedhare de totu, fintzas de demogratzia, de antifascismu, de libbertade, e gai; ma forassiat a bi ndh’àere de totu custas cosas e pro cussu che finit chi a sos pitzinnos no lis interessat mancu prus a ndhe faedhare, ca si cascàviant luego de totu.

Custa est un’iscola de tzarra inútile, de peràulas chentza contu prus e chentza mancu significadu: coment’apo nadu prima, in cust’iscola sa realtade (e cale!) b’est in símbulos ebbia, si faedhat de una cosa o de unu fatu ma no b’est mai ne s’una e ne s’àteru. Ma proit’est chi est gai? Sas peràulas chi si narant in cust’iscola no sunt mancu divinas!…

 

S’iscola de sos privilleziados

Unu tempus s’iscola fit de pagos, de sos privilleziados: issos l’ant fata e l’ant fata comente andhat bene a issos etotu. Sa cultura, sas ideas de cust’iscola sunt de sa classe dominante, cun prus, a dolu mannu nostru, chi custa classe dominante est italiana puru.

Custu cheret nàrrere chi: 1) s’istudente privilleziadu in cust’iscola est de famíllia e duncas no b’at peruna diferéssia tra sa mentalidade, sa cultura de s’iscola e sa sua: cust’istudente in cust’iscola andhat a bolos; cust’istudente tenet s’avenire seguru, no ca est diventadu cumpetente in iscola, ma pro méritu de su privilléziu; 3) sa cultura de cust’iscola est reatzionària: cun custu cherzo nàrrere chi  sa sustàssia mescamente su modu de l’imparare no rispondhet a su bisonzu de connòschere e imparare a cambiare cambiendhe sa realtade, sendhe chi invetze est própiu custu su motivu e su modu naturale de s’istúdiu; sos privilleziados istant bene comente sunt e si podent permítere fintzas de fàghere un’istúdiu ‘liberale’ o de faedhare ebbia, de calesisiat cosa chi siat: in cust’iscola calesisiat programma andhat bene bastu chi no si ponzat pódhighe subra a peruna cosa, bastu chi no si fetat àteru che faedhare; 4) cust’iscola pro sa poveraza cheret nàrrere duas cosas: a) chi la cret bona pro istudiare ca cumprendhet su valore de s’istrutzione e b) chi la cret bona pro diventare “mani-netos”, sennores.

Sa poveraza, a fortza de gherra, est reséssida a intrare in cust’iscola. Ma custu fatu custringhet s’iscola de sos privilleziados a dichiarare de ite marca est: 1) ca su fizu de su póveru in cust’iscola no bi la faghet si no a tocu de promissas, de minetas e de corpos; 2) ca su privilléziu candho est de totu no serbit prus a nudha e duncas su póveru fintzas dipromadu o laureadu restat póveru etotu; 3) ca sos pòveros no si podent permítere su lussu de istudiare una cosa calesisiat e ne de faedhare tantu pro istare faedhendhe, mentres chi cust’iscola los istúdiat pro ispetare unu postu chi no benit mai e a donzi modu no istúdiant e no faghent su chi lis bisonzat.

Sunt chentza contu in cust’iscola sos rimandhados, sos botzados, sos ritirados, sos disertores, sos dirganados, sos dipromados e laureados cun sa lode e brivos de triballu e de onore. E sunt totu pòveros! No est de cust’iscola chi ant bisonzu sos pòveros.

 

Un’iscola pro ispetare s’istentu

Bidimus como a ite serbit cust’iscola dae su latu de s’economia. Su sistema dominante est su capitalista, unu sistema chi dae unu latu faghet sa gherra a sos produtores minores e los proletarizat batíndhelos a unu puntu chi no bi la faghent prus a campare de su triballu issoro e pro cussu l’irbandhonant e andhant a chircare su postu; de un’àteru latu però sa fortza produtiva sotziale est sempre prus manna ma propriedade privada de pagos.

Dae custu fatu derivat chi: 1) donzi tantu lisséntziant una parte de sos ocupados o ndhe ócupant sempre prus pagos in proportzione a sa fortza produtiva e duncas su sistema rechedit chi b’apet disocupados, zente chi no faghet nudha o chi leat un’istipéndhiu pro fàghere su parassita lezítimu; 2) ndhe derivat chi su capitalista faghet su chi li torrat a contu e inue torrat a contu a isse e candho li torrat a contu.

Duncas: 1) no semus prus seguros de pòdere triballare e a donzi modu su postu no bi est mai pro totugantos e una parte de sa zente depet èssere disocupada; no podimus mai ischire si, preparados pro unu mestieri, amus a fàghere própiu cussu: antzis, e lu dimustrat primedotu sa disocupatzione chi óbbrigat a fàghere nudha, totu dimustrat chi medas si preparant pro una cosa e poi lis benit fortzadu de si acuntentare de su chi lis daent e duncas faghent unu mestieri  chi no sunt preparados; 3) sa zente triballat sempre prus pagu in logu sou e la leant de unu logu a s’àteru comente cumbenit a sos capitalistas.

Duncas cust’iscola fata de sa classe dominante depet pro fortza dare solu una preparatzione a nudha, zenerale, e no podet imparare a fàghere perunu triballu de perunu logu e prus pagu ancora de su logu nostru da’ue sa zente est sempre emigrendhe, e duncas chie la frecuentat, mescamente nois in Sardigna, no podet e no depet fàghere nudha. Intro de cust’iscola est normale gai!

E comente apo chircadu de dimustrare própiu custu fàghere nudha faghet de s’istúdiu primedotu una cosa impossíbbile, disorientada e inútile.

 

A fune a bula

In Sardigna semus, tra iscolanos e insegnantes, guasi batoschentamiza cravados intro de un’iscola a fàghere finta de istudiare chentza fàghere e ne imparare a fàghere nudha.

Sos iscolanos, cundennados a istare sétidos oto e tréighi annos, no connoschent prus ne istrachidúdine pro ischire ite balet su ch’impreant e pro lis piàghere a istudiare, e ne connoschent s’istúdiu pro lis piàghere a triballare e pro èssere bonos a rèndhere prus ratzionale su triballu. In custu sistema: o sos chi triballant e candho triballant sunt custrintos a triballare che àinos, o sos chi istúdiant e candho istúdiant sunt custrintos a istudiare che burricos.

Àter’e che diritu a istudiare! Custu est diritu a s’innoràntzia dipromada. Àter’e che diritu a su triballu! Cust’iscola nos bàrriat su diritu a èssere disocupados cun in prus sa mentalidade de sos “mani-netos” chi ant fintzas birgonza a si betare a fàghere carchi cosa: s’iscola los at fatos a sennores, cun in prus sa mentalidade de istare ispetendhe chi calicunu lis diat su postu.

Pro sos Sardos cust’iscola est sa fune a bula a duas bortas, ca nos impedit de ischire fintzas cale terra sos sustenet, no solu de nos impedire de ischire a triballare faghindhe inoghe su chi bisonzat a nois. Custa est un’iscola pro emigrare o pro istare in Sardigna coment’e isentos, comente a emigrados.

Ma pro sa classe dominante za andhat bene gai e si cumprendhet chi, si bi mancat àulas, pro mandra bastant sas chi bi sunt, fintzas si su funtzionamentu de cust’iscola cheret àulas medas chi serbant a fàghere lessione, a preigare a sa zente immandrada. In cust’iscola b’at a mancare sempre logu, comente b’at a mancare sempre àtera cosa fintzas teníndhendhe de avassu (s’ischit presémpiu de cantos líbberos e de cantas atretzaduras imboladas ca no si podent impreare); no ant a fàghere mai totu sas àulas chentza b’àere calicunu chi bi depet mossigare; de su restu b’at sempre carchi ‘crisi’ de finantziare prima. Ma a ite a fàghere àteras àulas? Pro su chi serbint bastat gai (si no est chi b’at carchi industriale chi tenet ite de bèndhere). E pro su chi ndhe pesso deo bastant deabberu! Ca s’iscola, pro èssere unu logu de istúdiu e de  educassione depet èssere primedotu unu logu de triballu e funtzionare de unu modu assolutamente diferente de comente est como.

E si bisonzu b’at de àteras àulas, depent èssere iscolanos e insegnantes etotu a las prozetare e a las fàghere, invetze de istare ispetendhe chi bi lis fetant.

A donzi modu, cust’iscola italiana in Sardigna est deabberu un’óbbrigu, una cosa fata pro sa zustíssia, cantu pro nàrrere chi nos ant dadu s’iscola, e intantu dipromat s’innoràntzia e tratenet nessi pagos annos sos “pedulianos de postu”.

No depet fàghere meraviza si sos iscolanos guasi totu no tenent peruna gana de istudiare: mancu s’idea de su postu los atirat prus! Cale postu?!

Cust’iscola est inimiga, comente at nadu Bernardini; lis est contrària e no solu ca los mazat, ma mescamente ca rendhet possíbbile e fortzadu de los mazare o minetare o losingare e ingannare cun promissas pro che los conchinare a ‘istudiare’ o a fàghere a ‘bonos’.

Si no lis fit contrària, proite sos botzados, sos rimandhados, sos disadatados, sos ‘negados pro s’istúdiu’, sos chi bi andhant cun sos pulitziotos ifatu? Pro no nàrrere de sos chi andhant a iscola própiu ca no faghent nudha.

Su fatu est chi cust’iscola no lis serbit e cantu prus sa famíllia tenet bisonzu e prus cust’iscola li pesat; e pesat a totugantos ca no rispondhet ne a su bisonzu de imparare (e veramente est una mischinidade su chi unu podet imparare in cust’iscola), no currispondhet a su bisonzu de valorizare e irvilupare su chi est donzunu e ne a su bisonzu de mezorare sa cunditzione materiale e culturale sua.

Fintzas fisicamente cust’iscola noche istésiat dae sa bidha nostra inue b’at bisonzu de zente e de zente chi iscat e chi iscat fàghere e chi fetat su chi b’at bisonzu: sos iscolanos invetze, fintzas de sas médias inferiores e mescamente de sa segundhària, los muntenent totu ‘pendolares’ a s’andha e torra donzi die, brusiendhe tempus e dinari, ca no est possíbbile chi cust’iscola, fata pro frabbicare dipromados in labboratóriu, bi siat in donzi bidha.

 

‘Iscola’ sarda

A nois serbit un’iscola chi siat primedotu unu logu de triballu pro produire in donzi bidha immediatamente e chentza irfrutamentu su chi bi serbit e, faghindhe custu, a rèndhere possíbbile in su matessi tempus de impreare e irvilupare totu sas capatzidades chi sos pitzinnos e donzunu tenet, a comintzare dae sa capatzidade de si mòere e de faedhare.

S’istúdiu depet esser istúdiu e mezoru immediatu de sa realtade nostra; si programma b’at de fàghere, depet èssere derivadu dae sa realtade nostra, e no dae sos cherbedhos de su buzinu pro nos furcare. S’iscola in Sardigna depet èssere de sos Sardos e primedotu de donzi bidha, no de s’istadu italianu.

Pro fàghere cust’iscola no b’at bisonzu de limusinare chissaghi cale atretzadura dae nessun[u] e solu goi s’istúdiu podet èssere istúdiu deabberu fintzas a diventare isciéntzia, tecnologia e arte; solu goi s’istúdiu podet èssere un’atividade atraente e vària e interdisciplinare. Solu goi s’istúdiu est fatu pro totugantos ca donzunu ndh’est capatzu e no finit a batórdighi annos o a deghennoe; solu goi s’iscola finit d’èssere una crésia proibbida a chie triballat e a chie no est cunsacradu; solu goi sa bidha puru, a comintzare dae donzi babbu e mama, tenet it’e bi votare e faghet sa parte sua pro educare sos minores, invetze d’èssere sempre s’aversària leada a mal’ogru dae insegnantes e iscolanos; solu goi finint d’èssere seberados siat in s’istúdiu e siat in su triballu sos minores dae sos mannos.

S’iscola sarda depet partire no dae sa definitzione de s’iscolanu universlae, o italianu chi siat, ma dae sa definitzione de su chi semus e de su chi tenimus bisonzu de fàghere bidha pro bidha e coment’e Sardos.  E in Sardigna che at de fàghere cosa meda, àter’e che nudha!

Ma a chie nos amus a furriare pro fàghere cust’iscola? A chie l’amus a nàrrere? It’est possíbbile a fàghere intro de s’iscola italiana? Si leamus sa mentalidade e sas cunditziones de sos insegnantes e mescamente si pessamus a sa burocratzia e a sa classe dominante chi cheret cust’iscola e nos muntenet che incravados, est impossíbbile chi càmbiet carchi cosa. Impossíbbile chi càmbiet comintzendhe da’intro de s’iscola etotu: chie bi triballat est in d-una situatzione chi bi podet fàghere bell’e pagu e nudha e donzi promissa de decretu delegadu est fumu a ogros e nudh’àteru.

Su bellu est chi fintzas donzi proposta fata dae sos partidos de sinistra puru (a parte su fatu chi sunt sempre italianos) est fata in modu de ratzionalizare su funtzionamentu de s’iscola italiana: pessant sempre a un’istúdiu separadu dae calesisiat triballu, a un’iscola-galera cun duos annos de prus. Ma cust’iscola no podet èssere nudha de diversu; si no peus.

Calicunu at fatu sa proposta maca de pagare prus pagu a chie at istudiadu ca nachi no cherent si no postos de impiegadu e de pagare de prus a chie faghet triballu pesante, chentza si abbizare chi si pessat sempre a un’iscola chi abbituat a sa matessi mentalidade e chi suponet sempre s’istúdiu pro su diproma e istúdiu e triballu coment’e duas cosas separadas. Insomma, nudha de diversu ma solu a su revessu pro tzertas cosas ca prémiat a chie no istúdiat.

Ite amus a isperare? In chie? S’única est chi s’ischidet e si moat sa zente pro pretènnere e impònnere s’iscola chi serbit a nois inoghe.

Si podia provocare sos insegnantes (ma torro a nàrrere chi bisonzat de cussiderare cantas cosas lis impedit fintzas de pessare a un’iscola diversa deunudotu), si los podia provocare lis tia nàrrere: “Ajoide a tzapare!” E tzertu chi si podet fàghere puru una proposta prus adderetu: presémpiu chi iscolanos e insegnantes un’ala de tempus invetze de andhare a iscola andhent a triballare a campu o in bidha (segundhu su chi b’at bisonzu). E si no irballo in S’Alighera sos iscolanos cherent isargare su logu (una borta chi no acudit a lu fàghere “sa zustíssia”): solu chi lu cherent fàghere fora de iscola, in àter’ora, ca coment’e iscola est tabbú, proibbidu.

Pero’… b’at medas “però” pro fàghere custu in s’iscola italiana e no creo chi b’apet nudha de isperare, si no est custrinta dae fora.

Sa proposta chi serbit a nois, primedotu no la fato pro àtere e a donzi modu depet èssere fata fora deunudotu dae s’iscola italiana, coment’e chi mancu esistat, e chi no b’apet nudha it’e bídere ne s’iscola italiana e ne s’istadu italianu.

S’iscola sarda pro triballare, istudiare e mezorare in Sardigna sos Sardos depet nàschere libberamente dae nois etotu; depet èssere detzisa bidha pro bidha, in base a su chi sa zente est, in base a s’economia chi tenet, in base a su chi tenet bisonzu de fàghere: calesisiat istúdiu depet partire e irvilupare dae custa base. Solu in custu modu capatzidades ndhe tenet donzunu, su triballu bi est pro totugantos, s’istúdiu torrat a contu súbbitu a totugantos e donzunu imparat a triballare triballendhe deabberu, chentza si arrebbentare ne a triballu e ne a istúdiu.

E tzertu chi provortza bi cheret puru unu cordinamentu pro regulare totu sas iscolas sardas in base a s’identidade natzionale nostra e in base, in su matessi tempus, a un’economia programmada e sotzialista; si  cumprendhet chi peruna bidha podet andhare sempre a contu sou e mescamente bisonzat de organizare s’economia e sa tziviltade nostra.

Ma cantu istamus a pòdere detzidire nois etotu de sas cosas nostras, it’amus a fàghere? It’iscola sarda podimus comintzare a fàghere?

Cosas de fàghere in Sardigna che ndh’at medas deabberu e mancu totu difítziles! Fintzas si sunt cosas mannas.

Podimus comintzare dae su chi est possíbbile e comente est possíbbile. Suponimus chi b’apet una bidha chi b’at de tzapare binzas, de fàghere ortos, de pulire olias, de fàghere fognas, de fàghere domos, o de innetiare ispiàgias, o de imparare a lèzere e iscríere a chie no l’ischit e de imparare s’istória nostra o de ischire ite si ndhe faghet de sos fizos fatos a mannos o ite si ndhe faghet de sas risorsas nostras, de sa limba nostra e totu su chi cherides.

Nos ponimus de acordu unu bellu grupu de pessones (e no importat ite iscola amus fatu) e andhamus a fàghere su chi bi est de fàghere. Chie bi benit? Chie cheret, chie l’interessat, chie ndh’at bisonzu. Prima faghimus totu paris su triballu e poi invitamus sa zente a istudiare puru.

E ite istudiamus? Sas cosas chi rechedit de ischire su triballu chi amus fatu, primedotu ma no solu, e mescamente su triballu chi b’est de fàghere. Si podet istudiare de totu, donzunu su chi cheret, su chi’at bisonzu de ischire; si podet fàghere fintzas una lessione si interessat e candho interessat; totu s’iscola depet èssere púbbrica, no ca est a óbbrigu ma ca bi andhat chie cheret e candho cheret, chentza distintzione de annu de nàschida e ne de annos de iscola e ne de matérias. Duncas fintzas sa lessione, ma bastu chi siat própiu calicuna e chi interessat a medas: pro tot’àteru s’istúdiu depet èssere organizadu in modu d’èssere in pagos, segundhu su chi interessat, segundhu su chi ant de fàghere; in modu chi si una pessone prus preparada b’at potat azuare a donzunu segundhu su chi at bisonzu.

Candho poi cust’iscola diventat una cosa normale si podet organizare menzus e chentza zente de fora.

In cust’iscola no bi depet àere peruna distintzione fissa, de ruolu, tra chie triballat e chie istúdiat, tra chie imparat [est imparendhe] e chie imparat a sos àteros, tra chie tenet deghe annos e chie ndhe tenet baranta. Custu no cheret nàrrere chi no b’apet unu prus preparadu de un’àteru pro fàghere una cosa: antzis donzunu podet irvilupare menzus su chi prus li andhat a zéniu, in modu chi donzunu potat èssere ispertu.

Si resessimus a dimustrare a sa zente: 1) chi s’iscola sarda serbit súbbitu, torrat a contu a donzunu chi bi àndhat e a totu sa bidha, pro triballare e mezorare triballendhe e istudiendhe segundhu su chi b’at bisonzu de fàghere e de istudiare; 2) chi in cust’iscola no bi sunt sos fallidos, ma chi donzunu est capatzu, siat a nàrrere prus de dughentas peràulas e siat a fàghere su ténnicu, s’artista, s’iscientziadu, ndhe creo chi s’iscola italiana in Sardigna no istentet a serrare e de seguru no ca est barriada de préigu.

Apo nadu chi sa proposta no la fato pro àtere: cherzo nàrrere chi la fato pro me  e pro sos chi ant cumpresu de cale iscola tenimus bisonzu pro nos decolonizare e pro nos catzare sos males chi tenimus e chi mescamente nos ant impostu.

Pro su chi reguardat a mie, ispero solu de tènnere su tempus pro fàghere comente apo propostu, nessi bíndhighi o vinti dies de istiu.

Però sughestantu no poto suportare una dortidúdine comente a s’iscola italiana in Sardigna. Cherzo nàrrere chi sigomente bi so in mesu deo puru, mi rifiuto de allezitimare s’iscola italiana in Sardigna, de sighire a serbire a fàghere funtzionare un’iscola chi no nos riconnoschet, un’iscola chi no serbit a fàghere sa pessone a ómine (o a fémina), un’iscola chi pesat in fumu sas capatzidades chi tenimus e, a peus chi semus in su bisonzu de donzi manera, nos impedit de triballare e istudiare e nos abbítuat a èssere isentos e dipendhentes economicamente, culturalmente e pulitigamente; un’iscola chi serbit a sighire a derrúere zente e cosa e a nos colonizare de manu nostra etotu. Andho menzus a berbegarzare, o a maniale.