Fidùcia a Maninchedda, dae Mario Pudhu

OPINIONI:  cun custu articulu aperéus su cunfruntu arresonande de politica sarda. Torraus gratzias a chie iscriet ponende ananti de totus sas ideas suas.

Meritat fidúcia Paulu Maninchedda. Sa dimandha però est si is Sardos ndhe teneus e depeus tènnere in noso etotu.

Paulu Maninchedda, chi seo ligindho cun atentzione die cun die de a candho fut Presidente de sa Cummissione po su Bilànciu de sa RAS in s’Amministratzione de Cappellacci (e fut intrau in su Partiu “sardu” àlias PSd’Az), est unu chi sèmpere de prus narat e iscriet craru e distintu (mancari no in sardu, e no est cosa de pagu contu – contu malu, a pàrrere meu –, ma sa sustàntzia est chi dhu narat e iscriet), chi bolet fàere s’Istadu de is Sardos, de sa Sardigna, e po no torrare prus agoa ndhe cópio is foedhos suos etotu de «Dietrologia e fango» de su 31 de maju apenas colau: «davanti, sotto gli occhi di tutti, senza nessun nascondiglio, senza infingimenti, [«dietro le mie dimissioni»] c’è un pensiero chiarissimo e c’è un programma politico mai nascosto: costruire lo Stato sardo, cioè costruire liberamente, e non dentro il perimetro dell’ordinamento giuridico italiano, un sistema di poteri sardi adeguato alla nostra libertà, alla nostra modernità, alla nostra voglia di essere europei senza mediazioni barocche italiane.»

Dimandha: Dhue at istétiu o dhue at calecunu políticu sardu chi at nau ateretanti po dhu dèpere crèdere méngius de Maninchedda?

Est de su tempus de “Pietrinu si balet unu sodhu / ma in Roma lu tenent pro balente” chi dhue seo faendho atentzione ca, mancu male de is annos de su Círculu Città Campagna e de Su Pópulu Sardu seo naschiu a sa política indipendhentista (ma geo no seo e ne mai seo istétiu e ne apo a èssere ‘políticu’: apo solu pentzau, a manu a manu chi apo “iscobertu” comente seus postos is Sardos, e cun is pagas capacidades mias, a s’indipendhéntzia de sa Sardigna, e deasi apo sighiu cun “Bator majarzos istipendhiados” e “Sos carrammerdas sardos”, e calecuna àtera cosighedha…).

De Maninchedda potzo nàrrere prus de su chi narat e iscriet: coment’e políticu e amministradore est cricandho de dhu fàere, po su chi si podet fàere coment’e parte de un’ingranàgiu de domíniu coment’est sa RAS. E po cussu, candho at iscritu de su chi si podiat e si podet fàere cun totu chi sa RAS est ingranàgiu de su domíniu (e giai est craru chi is ‘políticos sardos’ no ant mai aprofitau po fàere mancu su pagu chi dhis permitiat e ant pentzau, méngius po issos, a istrumentalizare sa RAS coment’e baca de mulli po afàrios e carriera personales), apo osservau chi Su Buginu de s’istadu italianu nos iscònciat in manos su pagu chi arrennesceus a fàere, ca sa “màchina” no est fata po guvernare sa Sardigna po is Sardos e, mancari, ti podes ispostare in su sedile de daesegus de destra a manca, o de manca a destra, o cicire ananti a fiancu de s’autista, o mancari fàere própriu s’autista, ma… si própriu guidas bene e ischis a ue depes andhare ti depes cumbínchere chi cun cussa machinedha ses pistandho abba, perdendho tempus, lassandho fàere su chi a noso no andhat bene, no tenes su tempus e su “mezu” chi ti serbit po lòmpere a s’iscopu de guvernare sa Sardigna e po prus de unu presidente o cossigeri o assessore RAS su bellu arresurtau est chi LA MACCHINA o macchina dhi giaet “un passàggio” po lòmpere a sa “destinazione” manténnia in su coro, coltivada, ambita, trassada, meritata po sartare su Tirrenu cun s’eticheta “On., Sen. e via conquistando”.

Maninchedda at fatu. Su chi at pótziu fàere, «in solitudine» cun is cumpàngios e amigos de Su Buginu/Buginos, no solu ca sa ‘política’ faet a immarritzone, istracat ca mescamente is ‘políticos’, chi no funt cricandho su cadhu presu po lòmpere a ue e a su chi serbit a sa gente, no agatant su cuadhu, chi puru bient inue est acapiau e, trasseris de professione, no mantenent unu solu puntu firmu ca funt cricandho cosa chi mancu si podet nàrrere si no po pinnigare votos; sa ‘política’ istracat ca sa demogratzia est prus difícile de sa ditadura, e dha faent prus difícile de su chi est ca chentu concas ‘funtzionant’ cun chentu berritas de colore “cangiante” e ca est sa realtade nosta e de su mundhu intreu prus difícile, ca mai che a como su mundhu est totu su mundhu. Pentzae si no istracat pistandho abba, si no est ca est modhe cantu est s’istipéndhiu chi pigant e àteras cosighedhas po sos chi dhis andhat bene.

Maninchedha est de crèdere. Sinono, su chi est naendho, e proponet e cricat de fàere, poite no dhu ant nau àteros, e prus pagu dh’ant iscritu e prus pagu puru cricau de fàere, cun totu chi ant connotu e ischint prus de Maninchedha cal’est su raportu disastrosu de sa Sardigna cun s’Istadu italianu?

Epuru dhue ndh’at istétiu àteros chi in sa RAS dhue ant traficau e morigau meda prus de Maninchedda e nemos prus de cossigeris e mescamente assessores e presidentes podiant méngius cumprèndhere, bíere e tocare cun ambas manos die cun die cantu Su Buginu dhis isciúsciat e iscàgiat in manos su chi cricant de fàere ponendhodhos a pistare abba e a cúrrere cun cudha machinedha istracasciada chi bastat unu funtzionàriu anónimu mai bistu e ne connotu po dha firmare, iscaminare, lassare chentza binzina e bucare is orrodas o lassare a orrodas isgónfias. E invece ant fatu carriera, promossi deputaos, senadores, ministros e … corrinculu a is disisperaos de sa Sardigna impicaos a s’isperàntzia de is miràculos chi ndhe portant de Roma is ‘políticos’ di ogni risma e di ogni conio.

Bolet nàrrere chi no furint e no funt cricandho su bene de sa Sardigna e de is Sardos, sinono giai no funt làmpinos e ne istrupiaos, ca bient e podent bíere méngius meda de sa gente allampiada e ignorantada o solu assolutamente distratta. Chie podiat cumprèndhere chi sa Sardigna no est in Itàlia – tanti po fàere contu solu de custa ‘cosighedha’ – méngius de cudhos ‘políticos’ chi agiummai die cun die pigant s’aeroplanu po sartare su Tirrenu?

Chie méngius de issos depiat cumprèndhere chi seus in busciaca de s’Itàlia, arregodaos po is votos chi dhis serbint e ca sa terra nosta dhis serbit po is afàrios issoro, e chi no podeus guvernare sa Sardigna si no noso etotu cun totu su sacrifíciu, sa cumpeténtzia, is capacidades, sa libbertade e responsabbilidade chi dhue bolent ca sinono prus de prànghere e nosi sighire a ispèrdere no aus a fàere àteru?

Ma abbaidae ite ant fatu: funt de is Trent’anni di autonomia – 1978 – matzigandho de “riforma dello Statuto” – barant’annos!!! – chentza chi mai apant mancu cuncordau e presentau una sola proposta a su Parlamentu de Su Buginu, sèmpere ingabbiaos in partiti aproviaos de s’Itàlia che is crobos e iscagiaos in centro-destra o centro-sinistra, giogandho sèmpere a Gatu e Sórighe, a ruolu càmbiu de una legisladura a s’àtera segundhu chie ‘binchet’, ca asuta e aifatu de Su Buginu is Sardos de unidade no ndh’aus a bíere mai!

Ca solu a foedhare seriamente de unidade de is Sardos bolet nàrrere a cumprèndhere e fàere contu de totu su poite de is Sardos.

S’unidade de is Sardos, cun totu is diferéntzias de opiniones políticas chi podeus tènnere (si no funt de trasseris inganneris po afàrios solu personales, arreghèscias de malos pagadores), tenet una giustificatzione ebbia: èssere is Sardos cussos chi guvernant sa Sardigna – in custu mundhu de oe – e, si no est po cust’iscopu colletivu, de unidade no si ndhe faet ca seus cricandho àteru, afàrios e afariedhos personales, ispimpirallaos in mònades, individualistas tzurpos, no colletividade civile!

Maninchedda meritat fidúcia, ca meritat fidúcia su chi narat, bolet e proponet, ca est su bisóngiu políticu colletivu prus mannu de is Sardos. Ma custa fidúcia no est sa fide un d-unu messia po ibertare a bíere ite balentia manna o miràculu at a fàere: est sa fidúcia chi tocat e serbit a noso totus personalmente, ca nosi serbit che a s’ària chi arrespiraus po campare.

Est a donniunu de noso chi depeus dimandhare si meritaus fidúcia; e, si no seus buratinos, ma gente cun sa mente líbbera e sa cusciéntzia responsàbbile, semplicemente gente ca a èssere gente est libbertade e responsabbilidade, sa fidúcia dha meritaus totus, malos e bonos, fintzes si a dha recuperare nos at a costare e mancu pagu, ca totu is ‘políticos’, chi nos’ant impicau e ant trebballau po nos’aguantare impicaos a s’Istadu italianu, nosi dh’ant abbruxada in manos, che dh’ant fuliada oltretirreno, e fatu isperimentare unu “no b’at de crèdere a nemos”.

Est dónnia Sardu chi si depet fàere is matessi pregontas e coltivare su matessi iscopu de Paulu Maninchedda. Sinono portaus una conca fóssile e sa cusciéntzia de unu crecu de su cumonale.

Totu sa fidúcia a Paulu Maninchedda e mescamente totu sa fidúcia a noso Sardos totus! Bio chi is Sardos ischint imbentare fintzes sa moneda virtuale, cun totu chi sa caca de su dimóniu paret chi serbat prus de s’ària chi arrespiraus (ca custa, assumancu, est solu sa chi arrespiraus po campare e no de capitalizzare a costu de distrúere totu, gente e logu o faendho cosas chi serbint solu a pinnigare dinare). Ma comente mai is Sardos funt balentes e capassos po serbire in aterue e a is àteros e nos seus balentes e capassos po serbire a noso etotu in logu nostu po su chi nosi serbit?

O est chi meritaus fidúcia in noso etotu solu si aus a arrennèscere a fàere méngius de comente nosi ‘guvernat’ s’Itàlia (comente timet ‘acutamente’ Luciano Marrocu, Docente universitàriu), ca sinono est méngius a giare sa fidúcia e votos a chie nosi mandhat innoromala? E cale pópulu iat mai tentu unu guvernu e su mínimu de indipendhéntzia necessàriu cun arrexonamentos e cumportamentos assurdos? O ant a èssere totu is àteros populos de su mundhu prus capassos de noso Sardos e solu noso andicapaos e solu ca s’agetivu chi nosi distinghet cumènciat cun “sard”?